Bursa de pe Wall Street a inchis pe rosu sedinta de tranzactionare de joi, influentata de pierderile companiilor din domeniul energiei si de starea de incertitudine legata de sectorul auto.

Dow Jones Industrial a pierdut 219.35 puncte, sau 2.49%, pentru a termina ziua la 8604.99 puncte. S&P 500 a scazut 19.08 puncte, in timp ce Nasdaq Composite s-a depreciat cu 1.71%, pana la 1552.37 puncte.

Pierderile de joi, cobinate cu cele din ziua anterioara, au facut ca indicele Dow Jones sa se deprecieze mai mult de 300 de puncte in doua zile, in contextul in care euforia legata de decizia Fed de a scadea dobanda cheie s-a diminuat treptat.

General Electric (-7.69%), General Motors (-15.44%), Intel (-6.55%) si Caterpillar (-5.4%) au incheiat ziua pe minus, in timp ce Johnson & Johnson (+0.43%) si Merck (2.55%) au fost printre putinele companii castigatoare.