Procesul lui Josef Fritzl, austriacul care si-a sechestrat propria fiica in pivnita timp de 24 de ani si a avut 7 copii impreuna cu aceasta, ar putea incepe anul viitor, inainte de Paste, potrivit Mediafax, care citeaza agentia de presa austriaca APA.

Purtatorul de cuvant al Tribunalului din Sankt-Pölten, in Austria, unde va fi judecat Fritzl, a spus ca nu s-a fixat nicio data precisa a procesului, infirmand zvonurile potrivit carora acesta ar trebui sa inceapa pe 16 martie.

Presedintele tribunalului, Kurt Leitzenberger, a subliniat insa ca "este plauzibil ca procesul sa inceapa inainte de saptamana sfanta, adica la inceputul lunii aprilie". Pastele va fi sarbatorit anul viitor pe 12 aprilie.

Acuzatul a marturisit faptele la cateva zile dupa ce a fost arestat, pe 26 aprilie.

In varsta de 73 de ani, Josef Fritzl este acuzat de viol, sechestrare, incest, sclavie, precum si de moartea unuia dintre copiii pe care i-a avut cu fiica sa Elisabeth, riscand sa fie condamnat la inchisoare pe viata.