Doi politisti de la Sectia 13 din Capitala au fost retinuti, in noaptea de joi spre vineri, cei doi agenti aflati in masina Politiei fiind prinsi dupa o urmarire pe strazile Capitalei in care au incercat sa loveasca masinile ofiterilor anticoruptie care i-au blocat, informeaza Mediafax.

Potrivit unor surse judiciare, cei doi agenti de la Sectia 13 Politie, Vasile Cioila si Petrisor Lazar, au fost prinsi in flagrant, joi, in jurul orei 21:00, in apropierea magazinului Titan din sectorul 3 al Capitalei, in timp ce primeau 2.000 de lei de la un bucurestean.

Cei doi politisti au cerut banii pentru a interveni la ofiterul de cercetare penala si la procurorul Parchetului Judecatoriei Sectorului 2 pentru a dispune o solutie favorabila in dosarul in care bucuresteanul, care i-a denuntat, era cercetat pentru port ilegal de arma alba.