Parex, a doua banca din Letonia, a fost preluata sambata de stat, conform anuntului facut de guvernul leton, in contextul in care criza financiara globala a afectat mica tara baltica, relateaza Reuters, citat de NewsIn.

Premierul leton Ivars Godmanis a anuntat, dupa o sedinta guvernamentala, ca este posibil sa ceara ajutorul Fondului Monetar International sau al Uniunii Europene.

Oficialii guvernamentali au aratat ca au fost nevoiti sa preia 51% din Parex, creata dupa prabusirea Uniunii Sovietice, deoarece banca a fost afectata de criza financiara mondiala.

Godmanis a spus ca alte banci nu au nevoie de ajutor. Parex avea active de 5,42 miliarde dolari. intrebat daca exista nevoia unei finantari din partea FMI sau UE, Godmanis a spus ca „vom lua o asftel de decizie, daca va fi nevoie”.

Agentia de evaluare financiara Moody's a coborat vineri ratingul Letoniei si a redus de la stabile la negative perspectivele tarilor Baltice Lituania si Estonia, pe fondul scaderii ritmului economic si posibilelor probleme bacare.

Guvernul Letoniei a anuntat ca a aprobat deja planuri de sustinere a bancilor locale in cazul in care va fi necesar, in timp ce banca centrala a precizat ca masura luata de Moody's arata ca planurile actuale de deficit bugetar pentru 2009 sunt inacceptabile.

Moody's a coborat de la 'A2' la 'A3' ratingurile de credit in valuta si in moneda locala ale Letoniei. Masura a fost luata cu putin inainte de publicarea statisticilor oficiale, ce arata ca economia Letoniei a scazut cu 4,2% in al patrulea trimestru.