Autoritatile italiene investigheaza o serie de crime comise in ultima saptamana si ale caror victime sunt cetateni romani, informeaza RRA.

O menajera romanca a fost impuscata mortal ieri seara de catre batranul in varsta de 86 de ani in casa caruia lucra. Crima a avut loc in sudul Italiei, in Reggio Calabria.

Carabinierii l-au retinut pe Francesco Mangiola, care a recunoscut ca a ucis-o pe Eluta Ilaf, insa nu si-a motivat gestul.

Cu doar o zi in urma, presa anunta moartea unei alte romance, Dorina Vlad, in varsta de 33 de ani. Corpul acesteia a fost descoperit in incinta unei fabrici dezafectate din Fusina, langa Venetia.

Sirului evenimentelor tragice i se adauga si cel de sambata trecuta; atunci au fost gasite intr-un apartament din Foresto Sparso, in nordul Peninsulei, cadavrele a doi romani, Ioan Gorko, in varsta de 46 de ani, si Ionela Paslariu, de 30 de ani. Din primele cercetari a rezultat faptul ca ar fi vorba despre o crima pasionala: Gorko a ucis-o pe fosta sa concubina, dupa care s-a sinucis.