Guvernul a majorat marti plafonul de garantare a economiilor din banci de la 20.000 la 50.000 de euro, a anuntat premierul Calin Popescu-Tariceanu, citat de NewsIn.

Seful Executivului a precizat ca autoritatile romane sunt pregatite sa majoreze suma garantata sau chiar sa o elimine, daca Uniunea Europeana va lua o decizie in acest sens.

Tariceanu a dat din nou asigurari ca sistemul bancar romanesc nu este afectat de criza financiara internationala.