Romanii din tara si din strainatate vor putea vota in aproximativ 18.000 de sectii de votare la alegerile din 30 noiembrie, costurile organizarii si desfasurarii scrutinului fiind estimate la 100 de milioane de lei, a declarat, duminica, la Tecuci, secretarul de stat in MIRA Victor Paul Dobre, citat de NewsIn.

"Eu sper ca de vom incadra in jurul cifrei de o mie de miliarde de lei vechi (100 de milioane RON, nr.). In general, noi am facut tot timpul economii si cred ca vom face si in continuare, daca ne organizam bine", a afirmat Victor Paul Dobre.

Secretarul de stat din Ministerul Internelor si Reformei Administrative a precizat ca cea mai mare parte din aceasta suma va fi alocata salarizarii personalului din birourile electorale.

La alegerile parlamentare din 30 noiembrie vor functiona in jur de 18.000 de sectii de votare, din care putin peste 200 vor fi in strainatate. "Avem 221 de sectii externe. In total, cred ca ne indreptam spre 18.000 de sectii. Mai ramasesera de definitivat sectiile din judetul Constanta, dar n-am cifra lor", a spus el.