Ofiteri de rang inalt din Coreea de Nord si cea de Sud vor purta discutii in aceasta saptamana, primele de acest fel dupa ce noul presedinte de la Seul a preluat functia, in februarie, informeaza CNN.

Discutiile vor avea loc joi in interiorul zonei demilitarizate.

Intalnirea vine pe fondul tensiunilor create in ultmele saptamani, dupa ce Coreea de Nord a anuntat ca este pregatita sa reia activitatea la reactorul de la complexul nuclear Yongbyon si nu doreste sa mai fie inclusa pe lista SUA ce contine statele care sponsorizeaza terorismul.

Hyun Hak-Bong, unul dintre negociatorii nord-coreeni la discutiile nucleare, a afirmat recent ca tara sa "pregateste in detaliu" sa dea drumul la reactor, iar ziaristii vor "cunoaste curand" cand Coreea de Nord va face acest lucru.

Autoritatile din Coreea de Nord au aruncat in aer, in iunie, turnul de racire al centralei nucleare din Yongbyon. Statele Unite au anuntat atunci ca, daca isi va respecta angajamentele, Coreea de Nord va fi exclusa de pe lista tarilor care sprijina terorismul.

Agentia Internationala pentru Energie Atomica (AIEA) a anuntat in urma cu o saptamana ca sigiliile de la reactorul de la Yongbyon au fost inlaturate.

Oficiali nord-coreeni au anuntat, de asemenea, ca inspectorii ONU nu mai au acces la complexul nuclear.