Politia rutiera a decis sa devieze traficul pe DN1, la Brasov, soferii fiind obligati sa mearga pe DN 1A, prin Cheia si Valenii de Munte pana la Ploiesti, motivul fiind aglomeratia din Predeal, de la intersectia cu drumul ce duce catre Rucar si Bran, locul desfasurarii sarbatorii de "Ravasitul Oilor", anunta Mediafax.

"La ora 15:45, in judetul Brasov, s-a produs un ambuteiaj rutier in Predeal, la intersectia DN1 cu DN73A Rasnov-Predeal. Cauza este numarul foarte mare de autovehicule care se indreapta dinspre Bran, unde are loc sarbatoarea Ravasitul Oilor, catre Valea Prahovei", se precizeaza intr-un comunicat al Centrului Infotrafic.

Politistii rutieri din Brasov au decis, in aceste conditii, sa devieze circulatia de pe DN1 pe DN1A (Sacele-Cheia-Ploiesti), soferii fiind directionati pe noua ruta inca de la iesirea din Brasov.

Totodata, Centrul Infotrafic informeaza ca, pe DN73, in zona Bran, se circula "cu foarte mare dificultate".

"Ravasitul oilor" este o sarbatoare anuala desfasurata in localitatile de pe culoarul Rucar-Bran, marcand coborarea turmelor de la munte si impartirea cotei de branza catre proprietarii oilor.

În acest an, ANTREC si Primaria Bran includ din nou aceasta sarbatoare in cadrul Festivalului Branzei si al Pastramei, pentru a valorifica din punct de vedere turistic evenimentul. Turistii au ocazia sa guste din produsele traditionale si din preparatele din carne de oaie.