Barilul de petrol a ajuns luni la peste 107 dolari, in timp ce pretul aurului a cunoscut si el o majorare.

La Bursa din New York, pretul petrolului a ajuns la 107,73 dolari/baril, in crestere cu 3,18 dolari/baril fata de pretul stabilit vineri.

La randul sau, pretul aurului pe bursele europene s-a majorat la 874,50 dolari/uncie. La sfarsitul sedintei bursiere de vineri din New York, aurul inregistrase 871,15 dolari/uncie.

Scumpirile s-au produs pe fondul deprecierii dolarului si a temerilor legate de nereusita planului de 700 de miliarde de dolari pentru stabilizarea sistemului financiar american, propus de Administratia americana.