Talibanii revendica dublul atentat sinucigas care a avut loc joi in Pakistan, si care s-a soldat cu 66 de morti si cu peste 70 de raniti, a anuntat purtatorul de cuvant al grupului Tehrik-e-Taliban, Maulvi Omar.

El a amenintat ca vor urma atentate si mai puternice daca vor continua actiunile militare in regiunea tribala de la granita cu Afganistanul, unde armata pakistaneza a declansat recent o ofensiva majora: "Acesta este raspunsul nostru dupa ce armata pakistaneza a ucis copii si femei in Bajaur (langa granita afgana)", a spus Omar, citat de BBC News.

Analistii internationali considera ca seria de atentate care a lovit Pakistanul in ultimele luni dovedeste ca insurgentii islamisti si-au intarit semnificativ pozitiile.