Banca centrala din Zimbabwe a anuntat ca va taia 10 zerouri din moneda nationala, astfel incat hartia de 10 miliarde va ajunge un dolar, transmite CNN.

Presedintele Robert Mugabe a amenintat cu declararea starii de urgenta in tara daca vor exista persoane care sa profite de schimbarea ce va surveni la 1 august.

Zimbabwe are in acest moment cea mai ridicata rata a inflatiei din lume. Sistemul de computere si calculatoare din banci nu reuseste sa faca fata tranzactiilor cu miliarde si trilioane de dolari.

Saptamana trecuta, Banca Centrala a emis o hartie de 100 de miliarde de dolari, cu care insa nu se poate cumpara nici macar o paine.