Seful diplomatiei iraniene a declarat ca negocierile nucleare ce vor avea loc la Geneva si participarea unui diplomat american sunt lucruri "pozitive" si asteapta inregistrarea de progrese, informeaza CNN.

Manouchehr Mottaki a afirmat ca prezenta la discutiile de la Geneva a sub-secretarului american de stat William Burns reprezinta o noua "abordare pozitiva" a SUA.

Burns se va afla la Geneva sambata, prima prezenta a unui diplomat american la acest gen de discutii. Burns a discutat vineri cu seful Agentiei Internationale pentru Energie Atomica, Mohamed Elbaradei, cei doi abordand chestiunea dosarului nuclear iranian.

Statele Unite si-au schimbat recent atitudinea de izolare a Iranului, apeland la una de apropiere diplomatica. Oficiali de la Washington au anuntat chiar ca studiaza propunerea de deschidere a unei misiuni diplomatice in Iran, prima de acest fel in ultimii 30 de ani.