Astazi, 21 iunie, este cea mai lunga zi a anului, cea a solstitiului de vara, care marcheaza inceputul verii astronomice, scrie Rador.

Solstitiul de vara a avut loc azi noapte la ora 2:59 si marcheaza inceputul verii astronomice si cea mai lunga zi a anului.

Solstitiul reprezinta cele doua momente ale anului cand Soarele se afla la cea mai mare sau cea mai mica inaltime fata de Ecuator. Pamantul executa atat o miscare anuala de revolutie in jurul Soarelui, cat si o miscare diurna de rotatie in jurul axei.

Dupa momentul solstitiului de vara, durata zilei va incepe sa scada, iar a noptii sa creasca, timp de sase luni, pana la 21 decembrie, momentul solstitiului de iarna.