Lucrarile Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Munteniei si Dobrogei se vor desfasura joi, la Resedinta patriarhala, anunta Patriarhia romana.

Sinodul se va desfasura sub presedintia Patriarhului Daniel.

Patriarhia informeaza ca pe ordinea de zi se vor afla, printre altele, doua adrese ale Arhiepiscopiei Bucurestilor privind cercetarea si aprobarea documentatiilor in vederea canonizarii primului mitropolit al Tarii Romanesti, Iachint de Vicina, si a Cuviosului Dionisie cel Smerit, precum si o adresa comuna a Arhiepiscopiei Targovistei si a Episcopiei Argesului si Muscelului privind cercetarea si aprobarea documentatiei in vederea canonizarii domnitorului Neagoe Basarab al Tarii Romanesti.

De asemenea, vor fi dezbatute alte aspecte legate de viata pastoral-misionara si administrativ-bisericeasca a parohiilor si manastirilor din cuprinsul Mitropoliei Munteniei si Dobrogei.