Pensionarii care nu utilizeaza tichetele de calatorie pe calea ferata pana la sfarsitul anului vor putea solicita, la casele de pensii de care apartin, compensarea in bani a acestora, informeaza Mediafax.

Acesta este un proiect de hotarare supus dezbaterii publice pe site-ul Ministerului Muncii.

Sumele aferente compensarii in bani a tichetelor de calatorie neutilizate se suporta din bugetul de stat, prin bugetele Ministerului Muncii, Familiei si Egalitatii de Sanse, Ministerului Apararii, Ministerului Internelor si Reformei Administrative si Serviciului Roman de Informatii.

Nivelul compensatiei pentru un tichet de calatorie neutilizat in anul anterior se stabileste anual, prin Ordin comun al ministrilor Muncii, Transporturilor, Economiei si Finantelor.