Prefecturile judetelor Suceava, Neamt si Vrancea au primit, de la Ministerul Mediului o atentionare hidrologica, fara cod galben, valabila trei ore, anuntand posibile inundatii locale provocate de precipitatiile prognozate in cursul zilei de duminica, informeaza Mediafax.

Prognozele meteorologice anunta, in urmatoarele ore, precipitatii insemnate cantitativ, intre 25 si 35 de litri pe metru patrat, izolat 40 de litri pe metru patrat, fiind astfel posibile scurgeri importante pe versanti, torenti, paraie si cresteri semnificative de niveluri pe unele rauri mici.