Parlamentul polonez a adoptat, astazi, dupa o dezbatere furtunoasa, amendamentul la legea privind abonamentul radio-tv, care prevede ca pensionarii, persoanele incapabile de munca, somerii si cei care primesc ajutoare sociale nu vor mai plati acest abonament, anunta Rador.

Pentru adoptarea amendamentului au votat 262 deputati, impotriva au fost 138, iar 16 s-au abtinut de la vot.

Ministrul culturii Bogdan Zdrojewski a informat ca pierderile cauzate de aceasta lege se ridica la circa 60 milioane zloti, in timp ce profitul TVP a fost anul trecut putin peste 80 milioane de zloti.

Premierul Donald Tusk, care a luat de doua ori cuvantul in timpul discutiilor, a subliniat ca proiectul reducerii sau lichidarii abonamentului este riscant pentru autorii lui. "Nu vom fi laudati din aceasta cauza nici in presa, nici la posturile de radio. Facem acest lucru pentru ca plata pentru o institutie atat de scumpa si atat de lipsita de spirit gospodaresc cum este TVP, care ia haraci de la pensionari si persoane cu venituri reduse, este incorecta din punctul nostru de vedere" - a spus premierul.