Activitati precum gradinaritul, spalatul vaselor si curatenia, efectuate timp de 20 de minute, sunt suficiente pentru a imbunatati sanatatea mintala si a reduce stresul, potrivit rezultatelor unui sondaj realizat in Marea Britanie, citat de Mediafax.

Scottish Health Survey, un sondaj la care au participat 20.000 de barbati si femei, publicat in British Journal of Sports Medicine, a stabilit ca o sedinta de 20 de minute de activitati fizice, indiferent de gen, o data pe saptamana, este eficienta pentru imbunatatirea sanatatii mintale.

Mark Hamer, autorul studiului, de la Colegiul Universitar din Londra, a indicat ca activitatile casnice, precum spalatul vaselor, curatenia si gradinaritul, pot reduce nivelul stresului cu 20%, in timp ce sportul contribuie la imbunatatirea sanatatii mintale cu 33%.

Un alt studiu publicat in acelasi jurnal indica faptul ca persoanele de varsta a doua care practica regulat exercitii fizice sustinute, precum aerobicul, inotul, jogging-ul si ciclismul, dar si dansul pot incetini procesul de imbatranire cu pana la 12 ani.

Sportul regulat antreneaza corpul ca utilizeze oxigenul mai eficient pentru a genera energie, potrivit studiului realizat de cercetatorii de la Universitatea din Toronto, la care au participat 400 de adulti cu varsta intre 55 si 85 de ani.

Lorna Layward, manager de cercetari la Help The Aged, este de parere ca "nu e niciodata prea tarziu" pentru a practica un sport.