Compania aeriana British Airways, care a fost nevoita sa anuleze 250 de curse dupa inaugurarea terminalului modern de pe aeroportul londonez Heathrow, a anuntat ca traficul aerian va fi perturbat si in cursul saptamanii viitoare, anunta Mediafax.

Lansarea terminalului s-a dovedit o lovitura de imagine pentru British Airways, cu posibile consecinte in plan financiar, compania sperand ca noul complex va raspunde criticilor generate de aglomeratia inregistrata pe principalul aeroport din Londra.

British Airways a anuntat sambata ca 15.000 de bagaje se afla in continuare in incinta terminalului cinci in valoare de 8,6 miliarde de dolari dupa ce proprietarii acestora fie au urcat la bordul avioanelor fara ele, fie au renuntat sa le mai astepte si au plecat acasa.

"Luni, compania spera sa opereze aproximativ 87 la suta (din curse)", a precizat BA intr-un comunicat, subliniind o relativa imbunatatire a situatiei cu doua procente fata de ziua precedenta.

"Compania spera sa opereze un numar similar de curse marti, urmand ca in cursul saptamanii, numarul acestora sa creasca progresiv. Toate acestea depind de performanta sistemului de bagaje", au subliniat reprezentantii British Airways.

Purtatorul de cuvant al British Airways a declarat ca 243 de curse aeriene, dintr-un total de 1.320, au fost anulate de la inaugurarea terminalului care a avut loc joi, si peste 250.000 de bagaje au fost ratacite.

El a adaugat ca, in urma problemelor survenite dupa deschiderea terminalului, compania a amanat campania de promovare a noului complex care trebuia sa debuteze saptamana viitoare.