Secretarul de stat american Condoleezza Rice, aflata intr-un nou turneu in Orientul Mijlociu, are astazi o noua serie de intrevederi cu autoritatile israeliene si palestiniene pentru impulsionarea procesului de pace.

Maine seara, seful diplomatiei americane va place la Washington, pentru convorbiri cu suveranul hashemit al Iordaniei, anunta corespondentul Radio Romania Actualitati la Ierusalim.

Condoleezza Rice a declarat ca va avea convorbiri, intre altele, pentru reducerea restrictiilor de circulatie in Cisiordania pentru palestinieni si ca nu a venit in Israel pentru a impune punctul de vedere american in negocierile dintre israelieni si palestinieni. Doamna Rice va avea doua reuniuni trilaterale cu liderii israelieni si palestinieni. Ea se va intalni astazi cu ministrul israelian al apararii, Ehud Barak, si cu premierul Autoritatii Palestiniene de la Ramallah, Salam Fayed, iar luni, cu sefa diplomatiei israeliene, Tzipi Livni, si cu fostul premier palestinian Ahmad Abu Allah, care cooordoneaza echipa palestiniana de negociatori.

Secretarul de stat american va pune accent pe masuri concrete cu scopul de a se obtine un progres real pe teren inaintea vizitei din luna mai a presedintelui Statelor Unite, George W. Bush, in Israel.