Administratia americana si-a confirmat astazi intentia de a negocia cu fiecare stat in parte acordurile privind eliminarea vizelor pentru cetatenii Uniunii Europene, in pofida criticilor formulate de Bruxelles, anunta Radio Romania Actualitati.

Prezent la o reuniune in Slovenia cu reprezentantii Comisiei Europene si ai presedintiei slovene a Uniunii Europene, secretarul american pentru securitate interna, Michael Chertoff, a afirmat ca acordurile de eliminare a vizelor vor fi negociate cu fiecare stat in parte si ca aceste state va trebui sa respecte criteriile impuse.

Anterior, comisarul european pentru justitie, Franco Frattini, propusese Statelor Unite sa participe la negocieri globale pentru intregul bloc comunitar in vederea eliminarii obligativitatii vizelor, inca impuse cetatenilor anumitor state ale Uniunii Europene. In prezent, doar 14 tari - cele mai bogate din Uniune - si Slovenia sunt scutite de vize pentru SUA.

Cetatenii celorlalte state, printre care si Romania, sunt obligati sa obtina viza, principalul motiv invocat de Washington fiind riscul imigratiei ilegale. Trei state, Cehia, Estonia si Letonia, au semnat deja protocoale de acord cu Washingtonul pentru a obtine eliminarea vizelor, acceptand cerinte stricte de securitate.