O persoană dispărută din zona Rânca este căutată de salvamontiştii gorjeni în masivul Parâng, operaţiunea fiind una deosebit de dificilă în condiţiile în care persoana în cauză nu cunoaşte zona şi nu are telefon, relatează Agerpres.

SalvamontFoto: Salvamont Romania-Dispeceratul National Salvamont

Potrivit datelor postate, sâmbătă seară, pe pagina de Facebook a Serviciului Naţional Salvamont, căutările se efectuează pe o suprafaţă foarte mare, atât către zona văii Gilortului, cât şi către zona Valea Galbenului.

Salvamontiştii intervin şi cu un câine de căutare şi cu o dronă cu termoviziune.

O altă acţiune este în derulare în masivul Cozia, salvamontiştii din cadrul Serviciului Salvamont Olăneşti fiind solicitaţi pentru recuperarea din zona de creastă a unui grup de turişti rămas blocat într-o zonă greu accesibilă.