Cinci cetăţeni spanioli au fost răniţi grav, vineri seară, după ce maşina în care se aflau s-a ciocnit cu o dubiţă pe DN 7, în dreptul localităţii Câineni, a anunţat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vâlcea, potrivit Agerpres.

Valea OltuluiFoto: Agerpres

Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vâlcea au precizat că cele cinci victime sunt încarcerate, la faţa locului intervenindu-se cu trei salvări de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean Vâlcea, două echipaje SMURD şi descarcerarea grea.

„Accidentul s-a produs în comuna Câineni, sat Robeşti, implicate fiind un autoturism şi o dubiţă. Sunt anunţate cinci victime încarcerate. Persoanele aflate în autoturism sunt de naţionalitate spaniolă, în număr de cinci, toate necesită îngrijiri medicale. În dubă sunt două persoane care nu necesită îngrijiri medicale. Duba transporta două cabaline”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea, Cătălin Popescu.

Traficul rutier în zonă este blocat total.