Bărbatul care a căzut, duminică, de pe Vârful Omu într-o râpă la o diferenţă de nivel de aproximativ 60-70 de metri este decedat, salvamontiştii din Buşteni spunând că operaţiunea de recuperare a trupului va fi reluată luni, când la faţa locului va interveni şi un elicopter, informează Agerpres.

Interventie SalvamontFoto: Facebook - Salvamont Romania

Potrivit datelor comunicate de Salvamont Buşteni, salvatorii, care au ajuns la locul accidentului, vor începe amenajarea amarajelor şi împachetarea şi asigurarea victimei, operaţiune care necesită multe ore de muncă, astfel că extragerea acesteia nu se poate realiza în condiţii de siguranţă pe timp de noapte.

Astfel, intervenţia va fi reluată luni dimineaţă, la faţa locului fiind solicitată şi intervenţia unui elicopter.

Salvamont Buşteni a informat, anterior, că un bărbat de aproximativ 56-57 de ani care cobora de la Vârful Omu prin Creasta Bucşoiului a alunecat şi a căzut aproximativ 60-70 de metri.