Trupul neînsufleţit al unui tânăr din judeţul Dâmboviţa care a fost dat dispărut în luna iulie a fost găsit, duminică după-amiază, de salvamontiştii din judeţul Prahova, după ce ploile din ultimele zile au transportat într-o zonă adiacentă Văii Caraiman mai multe lucruri personale ale acestuia, relatează Agerpres.

Interventie SalvamontFoto: Facebook / Salvamont

Potrivit Salvamont Buşteni, dispariţia lui Eduard Bobirică a fost anunţată de familie în iulie, după aproape două săptămâni de la momentul în care salvatorii montani i-au găsit bicicleta în zona Văii Caraimanului, în apropierea cabanei cu acelaşi nume.

Ulterior, au avut loc mai multe acţiuni de căutare a tânărului, la una dintre ele participând chiar un elicopter al IGAv, însă fără rezultat.

Ploile torenţiale de zilele trecute au adus de pe un vâlcel adiacent Văii Caraimanului un rucsac în care s-au găsit buletinul şi câteva lucruri ale victimei, astfel că echipele Salvamont Buşteni şi Salvamont Prahova au reluat căutările duminică, trupul neînsufleţit al bărbatului fiind găsit, în prezent lucrându-se pentru extragerea acestuia din Masivul Bucegi.

Reprezentanţii IPJ Dâmboviţa au informat, duminică, referitor la faptul că în cauză se vor efectua cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.

„Tânărul de 22 de ani, din Valea Voievozilor, care ar fi plecat voluntar de la domiciliu la data de 26 iulie a.c., a fost găsit decedat în Munţii Bucegi de cei de la Salvamont. În cauză se vor efectua cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă (...) urmând să se stabilească cu exactitate toate împrejurările”, precizează IPJ Dâmboviţa.

Cadavrul urmează sa fie preluat de Serviciul de Medicină Legală în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cauzei decesului.