Zece cetăţeni sirieni care se aflau într-un centru de carantină din judeţul Arad au plecat fără acordul autorităţilor, fiind căutaţi de forţele de ordine şi daţi în consemn la frontieră.

PolitiaFoto: Facebook - Politia Romana

Purtătorul de cuvânt al Prefecturii Arad, Lucian Cozma, a declarat vineri seară, pentru Agerpres, că străinii „ar fi părăsit centrul unde au fost cazaţi printr-un geam lăturalnic şi ar fi intrat pe o proprietate aflată în vecinătatea acestuia, de unde au reuşit să fugă în stradă”.

„Inspectoratul de Poliţie Judeţean Arad a fost informat de plecarea celor zece persoane, căutările începând imediat. Au fost daţi în consemn atât patrulelor din teren, cât şi la punctele de trecere a frontierei de stat”, a precizat Cozma.

Conform sursei citate, dacă vor fi prinşi, sirienii vor fi conduşi într-un alt centru de carantină, unde vor rămâne 14 zile pe cheltuiala lor.

Autorităţile precizează că centrele de carantină nu au pază înăsprită, fiind organizate în pensiuni.