Femeie dispărută din Spitalul de Neuropsihiatrie Craiova, găsită moartă

de V.M.     HotNews.ro
Sâmbătă, 7 martie 2020, 15:54 Ultima ora


112
Foto: AGERPRES
O pacientă care a dispărut din Spitalul de Neuropsihiatrie Craiova, la finalul lunii ianuarie, a fost găsită moartă, după mai bine de o lună, într-o baltă de la marginea orașului. Poliţiştii fac cercetări în cadrul unui dosar penal in rem pentru neglijenţă în serviciu.

Trupul femeii a fost găsit, vineri, pe o baltă de la marginea Craiovei, relatează Mediafax. În urma verificărilor, poliţiştii au stabilit că este vorba despre pacienta în vârstă de 61 de ani, din localitatea Melineşti, Dolj, care a dispărut din Spitalul de Neuropsihiatrie Craiova în data de 30 ianuarie.

Anchetatorii verifică dacă femeia s-a înecat sau dacă a fost ucisă.

„În cursul zilei de ieri (vineri – n.r.), politişti din cadrul Secţiei 2 Poliţie Craiova au fost sesizaţi cu privire la faptul că, într-o baltă din zona Valea Fetii, din Craiova, se află trupul unei persoane, care pare să se fi înecat. Din cercetările efectuate, politiştii au stabilit ca este vorba despre femeia de 61 de ani, din Melineşti, a cărei dispariţie a fost sesizată la data de 30 ianuarie. În cauză, politiştii au dispus efectuarea necropsiei, cercetările fiind continuate în vederea lămuririi stării de fapt”, a declarat Cosmin Grădinaru, purtător de cuvânt IPJ Dolj.

Femeia era internată la Spitalul de Neuropsihiatrie Craiova, iar în data de 30 ianuarie reprezentanţii spitalului au anunţat Poliţia despre dispariţia pacientei. Familia femeii a depus plângere penală împotriva angajaţilor spitalului, iar oamenii legii au deschis un dosar penal în care fac cercetări pentru neglijenţă în serviciu.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















976 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by