Patru seisme puternice, de mică adâncime, inclusiv două cu magnitudinea de 6 grade, s-au produs luni în largul insulei Vancouver din vestul Canadei, anunţă Institutul american de geofizică (USGS), potrivit Mediafax.

Primul cutremur, de 5,2 grade, s-a produs la ora locală 8:44 (ora României, 18:44) și a avut epicentrul la 166 de kilometri vest de localitatea Port Hardy de pe insula Vancouver. Trei ore mai târziu, la ora locală 11:13 (ora României, 21:13), a urmat un seism cu magnitudinea de 5,2 grade, iar epicentrul a fost la 170 de kilometri vest de Port Hardy.

Câteva zeci de minute mai târziu, la ora locală 11:49 (ora României, 21:49) în zonă s-a produs un cutremur de 6 grade, cu epicentrul la 176 de kilometri vest de Port Hardy și 507 de kilometri de orașul Vancouver.

În cele din urmă, un nou cutremur major, tot de 6 grade, s-a produs la ora locală 12:56 (22:56), la 163 de kilometri de Port Hardy și 490 de kilometri de Vancouver.

Deocamdată nu au fost semnalate victime sau daune materiale semnificative.