Un bărbat de 34 de ani a fost găsit mort, duminică seară, lângă una dintre scenele amplasate pentru festivalul Neversea, de la Constanța, cazul fiind cercetat, la ora transmiterii acestei știri, de polițiștii constănțeni, transmite Mediafax.

HotNews.roFoto: Hotnews

Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea” al județului Constanța, un voluntar SMURD a descoperit duminică, în jurul orei 21.15, în perimetrul festivalului Neversea, o persoană inconștientă.

„La fața locului a sosit imediat echipajul de prim ajutor, care a început protocolul de resuscitare. Bărbatul, în vârstă de 34 de ani, nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarat decesul”, au precizat sursele citate.

Bărbatul decedat este din București.

Trupul bărbatului urmează să fie transportat la morgă, pentru ca medicii legiști să determine cauzele exacte ale decesului.

Ancheta a fost preluată de IPJ Constanța, care a deschis în cauză un dosar penal. Din primele cercetări, oamenii legii au stabilit faptul că bărbatul nu a fost victima unei violențe, neavând nicio urmă vizibilă pe corp.