Un elicopter de mici dimensiuni s-a prăbuşit, iar trupul neînsufleţit al pilotului a fost descoperit, joi după-amiază, într-o zonă muntoasă greu accesibilă din vecinătatea comunei maramureşene Săpânţa, localitate situată în apropierea frontierei de stat româno-ucrainene, relatează Agerpres și Mediafax. Procurorii au deschis un dosar penal în acest caz, existând suspiciuni că aparatul de zbor ar fi fost folosit pentru traficul de țigări din Ucraina.

Elicopter prabusitFoto: Captura YouTube

Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Maramureş, Florina Meteş, referitor la incidentul aviatic s-a întocmit dosar penal şi se desfăşoară cercetări sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj.

„Am fost sesizați despre faptul că a fost găsită o persoană decedată pe raza comunei Săpânța. Polițiștii au intervenit la fața locului și s-a deschis un dosar penal, fiind desfășurate cercetări sub coordonarea unui procuror de la Curtea de Apel Cluj pentru stabilirea circumstanțelor în care s-a produs incidentul aviatic”, a spus Florina Meteş.

Potrivit unor surse apropiate anchetei, citate de Agerpres, aparatul de zbor pare a fi de fabricaţie rusească şi a intrat ilegal în spaţiul aerian românesc.

Și surse judiciare citate de agenția Mediafax au precizat că există suspiciuni că aparatul de zbor fusese folosit la săvârșirea de infracțiuni, în speță trafic de țigări din Ucraina.

„Din primele informații rezultă că aparatul de zbor care s-a prăbușit nu avea însemne de înmatriculare și nu exista niciun plan de zbor depus la vreo instituție aeronautică privind deplasarea în România”, au spus sursele citate.