Potrivit informaţiilor preliminare transmise de IGSU şi ISU Vâlcea, o persoană a suferit arsuri de gradul II şi a fost transportată la spital pentru îngrijiri de specialitate, transmite Agerpres.
La faţa locului, salvatorii intervin cu 7 maşini de stingere, 1 autoscară şi 1 autospecială CBRN. La locul evenimentului se află şi 1 ambulanţă a serviciului judeţean.
La acest moment, incendiul este localizat, fiind eliminată posibilitatea propagării flăcărilor la vecinătăţi.
Potrivit reprezentanţilor ISU Vâlcea, persoana rănită este o femeie în vârstă de 36 de ani, arsurile suferite fiind pe membrele superioare şi pe faţă. Femeia, o angajată, se afla în depozit la ora izbucnirii incendiului și surprinsă de flăcări.
Pompierii care intervin la faţa locului provin din Râmnicu Vâlcea, dar şi de la staţiile din Govora, Brezoi şi Drăgăşani. Două treimi din suprafaţa pe care s-a extins incendiul sunt în aer liber, mare parte a materialelor incendiate, printre care şi o cantitate însemnată de ulei de in, uşor inflamabil, aflându-se de asemenea în curtea depozitului.
Populaţia din zona afectată unde se manifestă incendiul, depozitul având adresa pe str Someş nr 51, a fost rugată de pompieri să rămână în locuinţe, cu ferestrele închise.
Femeia de 36 de ani care a suferit arsuri de gradul II în incendiul de vineri a fost transportată cu un elicopter SMURD la un spital din Craiova, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vâlcea.
Potrivit sursei citate, femeia prezintă arsuri pe 30% din suprafaţa corpului - torace, mâini şi regiunea cervicală -, ea fiind transferată la Craiova după ce a primit îngrijiri medicale de specialitate la Spitalul Judeţean Vâlcea.