Un copil de 11 ani, lăsat în mașină nesupravegheat, a provocat un accident în Vaslui

de V.M.     HotNews.ro
Luni, 22 aprilie 2019, 20:47 Ultima ora


La volan
Foto: Pixabay.com
Un copil în vârstă de 11 ani, lăsat în mașină, nesupravegheat și cu cheile în contact, de mama sa, a pornit vehiculul și a provocat un accident, în Vaslui, în urma căruia 30 de locuințe au rămas fără gaz, relatează Mediafax. Nu au fost persoane rănite.

Potrivit reprezentanților ISU Vaslui, copilul a fost lăsat nesupravegheat în mașină de mama sa, care nu a scos cheile din contact. Copilul a pornit vehiculul și a început să ruleze pe strada Fundătura Viilor, în mers lovind alte două autoturisme, după care a ricoșat in conducta de gaz pe care a și avariat-o.

„Pompierii au asigurat măsurile de supraveghere și prevenire până ce echipele societății de gaze din localitate au terminat intervenția. Echipele lucrează pentru înlocuirea porțiunii de conductă afectată, alimentarea cu gaze naturale fiind întreruptă pe un tronson din acea stradă, aproximativ 30 de locuințe rămânând fără gaze până la remedierea situației”, au transmis reprezentanții ISU Vaslui.

Copilul nu a avut nevoie de îngrijiri medicale, el fiind doar speriat în urma accidentului.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.
















3486 vizualizari

  • +4 (4 voturi)    
    Comentariu sters de utilizator (Luni, 22 aprilie 2019, 21:14)

    [anonim]



Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version