Un bărbat a fost împușcat în zona toracelui, de polițiști, fără a i se pune viața în pericol, acesta fiind prins în timp ce fura combustibil dintr-o cisternă din Constanța, transmite Mediafax. Încă un adolescent a fost prins, iar două persoane au reușit să scape, fiind date în urmărire.

PolitistiFoto: Facebook / Politia Romana

Potrivit reprezentanților Poliției Județene Constanța, agenții Biroului Județean de Poliție Transporturi Constanța au observat, luni, în apropierea gării Nazarcea, trei bărbați care sustrăgeau combustibil din vagoanele cisternă ale unui tren aflat în mers. Suspecții au aruncat din tren mai multe bidoane din plastic încărcate cu produs petroliere, după care au sărit. Ei erau așteptați în apropiere de un complice, cu un autoturism, cu care s-au deplasat apoi către localitatea Poarta Albă.

Polițiștii au depistat autoturismul parcat pe o stradă din Poarta Albă, în apropierea acestuia aflându-se și cele patru persoane, care au încercat să scape fugind. Oamenii legii au reușit să imobilizeze unul dintre suspecți, un adolescent în vârstă de 17 ani, iar alți doi bărbați au reușit să scape.

Cel de-al patrulea bărbat s-a urcat în autoturism și a încercat să se sustragă urmăririi, polițiștii de la Transporturi plecând în urmărirea autoturismului. Ei au folosit armamentul din dotare, trăgând mai multe focuri de avertisment în plan vertical și apoi către autoturism.

„Unul dintre gloanțe l-a rănit ușor, în zona toracică, pe șofer, viața nefiindu-i pusă în pericol, iar ulterior acesta a oprit autoturismul”, au precizat polițiștii.

Ceilalți doi bărbați care se sustrag urmăririi penale sunt căutați în continuare de oamenii legii.

Adolescentul și șoferul au fost reținuți pe bază de ordonanțe, pentru 24 de ore, și au fost duși în arestul IPJ Constanța, iar în cursul zilei de miercuri vor fi prezentați instanței de judecată, cu propunere de luare a unor măsuri preventive.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii constănțeni, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, privind sustragerea de produse petroliere, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța.