Un colet suspect a fost depistat, joi seară, la stația de metrou Lujerului însă, în urma verificărilor, s-a constatat că era vorba de o cutie goală, au precizat pentru Mediafax reprezentanții Poliției Capitalei.

Metrou BucurestiFoto: metrorex.ro

Autoritățile au fost în alertă, joi seară, pentru câteva momente, după ce a fost depistată o cutie suspectă la metrou, la stația Lujerului, informează Poliția Capitalei. În urma verificărilor, s-a constatat că era goală cutia.

„A fost o alarmă falsă. Nu știu cui i-o fi ars de glumă, dar cert este că a dus la întreruperea circulației pe zona aia 40 de minute. Acum s-a reluat, este totul în regulă. (...) Au lăsat (coletul, n.r.), apoi au sunat la 112: că e amenințare cu bombă în stația Lujerului”, a declarat pentru Mediafax Ion Rădoi, şeful Uniunii Sindicatelor Libere de la Metrou (USLM).

În acest timp, la Ateneul Român aveau loc discursurile susținute cu prilejul lansării oficiale a Președinției României la Consiliul Uniunii Europene.