Un picior uman, carbonizat, găsit în localitatea constănțeană Istria/ Un suspect a fost reținut

de V.M.     HotNews.ro
Luni, 10 decembrie 2018, 17:47 Ultima ora


Politisti
Foto: Facebook / Politia Romana
Un picior uman, carbonizat, a fost găsit luni în localitatea Istria din județul Constanţa, poliţiştii şi procurorii demarând o anchetă în acest caz, potrivit IPJ Constanţa, scrie Agerpres. Un suspect a fost ulterior reținut.

"La data de 10 decembrie a.c., poliţiştii constănţeni au fost sesizaţi asupra faptului că, pe raza localităţii Istria din judeţul Constanţa, a fost găsit un membru inferior al unui corp uman (picior) carbonizat. În prezent se efectuează cercetări specifice sub coordonarea unităţii de parchet", au informat reprezentanţi ai Poliţiei.

Potrivit anchetatorilor, piciorul găsit este al unui bărbat în vârstă de 49 de ani, din Istria, ce trăia de pe o zi pe alta, care ar fi fost omorât la sfârşitul săptămânii trecute de un consătean, în vârstă de 62 de ani. După ce au consumat alcool împreună, cei doi bărbaţi s-au luat la ceartă şi la bătaie, conflictul încheindu-se cu omorârea unuia dintre ei, de către celălalt, cu un topor. Ulterior, trupul victimei a fost tranşat, incendiat şi îngropat în curtea casei în care bărbatul ucis locuia.

Piciorul uman ar fi fost scos din pământ de un câine şi a fost văzut de cetăţeni pe o stradă a comunei.

Agresorul este audiat de procurori la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa.

UPDATE:
Mediafax informează că polițiștii constănțeni l-au reținut pe suspect. Acesta și-ar fi recunoscut fapta, precizând că a fost un gest de autoapărare, fiind atacat cu un cuțit de către victimă.

Ancheta este în curs de desfășurare, anchetatorii urmând să stabilească și încadrarea faptei.

Trupul victimei a fost dus la morgă, pentru necropsie.


Citeste mai multe despre   
















408 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version