Șase răniți în două accidente rutiere produse în Olt. Microbuz cu 8 bulgari, implicat
Primul accident s-a produs pe centura ocolitoare a orașului Caracal, unde un autoturism și un microbuz în care se aflau opt cetățeni bulgari s-au ciocnit.
Cei opt bulgari au fost asistați la fața locului și au refuzat transportul la spital. Șoferul autoturismului, în vârstă de 50 de ani, din Caracal, și pasagerul aflat pe scaunul din dreapta față, în vârstă de 15 ani, din aceeași localitate, au fost transportați la spitalul din Caracal cu traumatisme craniene.
Cel de-al doilea accident a avut loc la intersecția Drumului Național 65 cu Drumul Județean 644, în apropierea orașului Balș, unde s-au ciocnit două mașini în care se aflau șase persoane.
Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Olt, Alin Băsăşteanu, echipajele SMURD au preluat două victime, soț și soție, în vârstă de 54 de ani, respectiv 51 de ani, iar echipajele SAJ au preluat doi bărbați, unul în vârstă de 26 de ani și unul în vârstă de 34 de ani, din orașul Corabia. Primii doi răniți au fost duși la spitalul din Slatina, iar ceilalți doi la Balș.

Se vor întoarce și studenții în amfiteatre din semestrul al doilea? Universitatea București: Cursuri online în continuare, cu mici excepții. UBB: Se conturează varianta hibrid
INTERVIU cu ambasadorul României la Berlin, Emil Hurezeanu: Prin trecut și „milionul de mesageri români din Germania, ne leagă de această țară și germani un extraordinar patrimoniu comun”
Kremlinul ripostează, după imensul succes online al anchetei lui Navalnîi despre "palatul lui Vladimir Putin" / Tinerii se mobilizează în special pe Tik Tok pentru protestele anunțate sâmbătă în întreaga Rusie
Cutia neagră a banilor publici. Secretariatul de Stat pentru Culte a alocat anul trecut o sumă record de 750.000 de lei Mănăstirii „Sf. Cuv. Parascheva", ctitorită de PF Daniel. Ani la rând Curtea de Conturi a constatat nereguli la SCC
Oamenii invizibili: Bolnavii cronici nu se pot programa la vaccinare din cauză că statul român nu a știut niciodată câți sunt / "Dacă ar exista registre de pacienți, ar dispărea toate serviciile și decontările fictive"