Bihor: Trei tineri morți după ce mașina în care se aflau s-a lovit de un TIR; vehiculele au luat foc
Purtătorul de cuvânt al Poliției Bihor, Alina Dinu, a declarat, duminică, pentru Mediafax, că accidentul s-a produs după ce șoferul autoturismului a pătruns pe contrasens.
„Un tânăr de 20 de ani, din localitatea Vadu Crișului, județul Bihor, în timp ce conducea un autoturism pe direcția Cluj-Oradea, într-o curbă periculoasă la dreapta nu a adaptat viteza la condițiile de deplasare la condițiile de drum, astfel, pe un carosabil umed a pătruns pe sensul opus de circulație, unde a intrat în coliziune frontal cu un autotractor cu semiremorcă, condus de un bărbat de 40 de ani, din localitatea Mădulari, județul Vâlcea”, a spus Alina Dinu.
În urma impactului, autoturismul și cabina TIR-ului au luat foc, iar cei trei tineri au murit carbonizați în interiorul mașinii.

EXCLUSIV Câți bani pentru investiții au primit în ultimii 10 ani spitalele-vedetă ale pandemiei. Care a fost cel mai "răsfățat" spital din prima linie
Katalin Karikó, biochimista care a dezvoltat tehnologia mRNA, despre durata de eficacitate a vaccinului BioNTech - Pfizer, pentru HotNews.ro: „Dacă cei vaccinați nu se infectează, nu vom avea nevoie de o altă doză”
Profesorul Radu Gologan, după prima etapă a Olimpiadei de Matematică, organizată online: „Am descoperit uluiți extrem de multe fraude. Părinți care contestă corupția din România își impun copiii prin corupție”
INTERVIU Paun Rohovei, însărcinatul cu afaceri al Ucrainei: Rusia a pregătit infrastructura militară din Crimeea pentru desfășurarea armelor nucleare / Obiectivul Moscovei - transformarea Crimeii într-un „portavion de nescufundat”
„Recensământul bugetarilor”. Liviu Mălureanu, președinte ANFP: Prin proiectul bugetar vrem să mapăm toți bugetarii, câți sunt, ce salariu au și ce fac / Concursuri naționale pentru posturile din administrație INTERVIU
multumim psd !