Un avion de pasageri s-a prăbușit marți seară la scurt timp după decolarea de pe aeroportul General Guadalupe Victoria Durango din statul mexican Durango, au anunțat autoritățile potrivit postului NBC News și cotidianului The Independent. "Nu există persoane decedate", a declarat guvernatorul statului Durango, Jose Rosas Aispuro, pe Twitter. Acesta susține că avionul a fost doborât de grindină.

Locul prabusiriiFoto: youtube.com

UPDATE 02:40 Cel puțin 85 de persoane au fost rănite, au anunțat autoritățile, precizând că nu s-au înregistrate decese

UPDATE 02:00 "Nu există persoane decedate", a declarat guvernatorul statului Durango, Jose Rosas Aispuro, pe Twitter.

Potrivit cotidianului The Independent, la bordul aeronavei erau cel puțin 80 de persoane.

Compania aeriană Aeroméxico a anunțat că are informații privind un accident aerian în care a fost implicată o aeronavă a companiei, potrivit Mediafax.

Imagini difuzate de televiziunile locale arată o coloană de fum care se ridică dintr-o zonă aflată în apropierea aeroportului. Un reporter al cotidianului Milenio a declarat că unii pasageri au supraviețuit și au mers până la o autostradă pentru a căuta ajutor.

Un purtător de cuvânt al aeroportului General Guadalupe Victoria Durango a declarat că până în acest moment nu există informații că s-ar fi înregistrat decese în urma accidentului.

Aeroportul a fost închis după prăbușirea aeronavei.

Aeronava, un aparat de tip Embraer 190 cu o capacitate maximă de 100 de pasageri, decolase de la Durango și se îndrepta spre Ciudad de Mexico, a anunțat compania aeriană Aeroméxico.