Un mort și trei răniți, într-un accident în județul Timiș. A fost solicitat elicopterul SMURD

de V.M.     HotNews.ro
Duminică, 15 iulie 2018, 15:46 Ultima ora


Accident rutier
Foto: Agerpres
Un tânăr de 22 de ani a murit, iar alte trei persoane au fost rănite, duminică, după ce mașina în care se aflau s-a răsturnat pe un drum din județul Timiș, fiind solicitată intervenția elicopterului SMURD pentru transportarea unui rănit grav la spital, transmite Mediafax.

Accidentul rutier a avut loc, duminică, pe drumul care leagă Timișoara de orașul arădean Lipova, pe raza localității Alioș, din județul Timiș.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului Județean de Poliție Timiș, la un moment dat, șoferul unei mașini, în care se mai aflau încă trei persoane, a pierdut controlul volanului din cauza vitezei.

Mașina s-a rostogolit și s-a oprit într-un stâlp.

În urma impactului, un tânăr în vârstă de 22 de ani, pasager în autoturism, a murit, iar celelalte trei persoane aflate în mașină au fost rănite, șoferul de 23 de ani fiind în stare gravă.

La locul accidentului a fost solicitată intervenția elicopterului SMURD pentru transportarea șoferului mașinii la spital.

Celelalte două persoane, care au fost rănite ușor, au fost transportate la spital cu două ambulanțe. Polițiștii timișeni au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.


Citeste mai multe despre   



















Citeste pe Stirile ProTV

VIDEO Reacția unui italian care și-a pierdut numărul la mașină pe o stradă inundată din România 

După zile caniculare vremea a întors foaia în acest sfârşit de săptămână. În Dâmboviţa, mai multe gospodarii şi străzi au fost inundate, iar grindina a distrus grădinile.

346 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version