Circulaţia feroviară este blocată vineri seara între Predeal şi Timişu de Sus din cauza unor arbori prăbuşiţi pe calea ferată, care au rupt firul de contact pe ambele direcţii de mers şi face imposibilă circulaţia spre şi dinspre Braşov, informează CFR SA, potrivit Agerpres.

Tren al CFRFoto: Hotnews

Trenurile înscrise în circulaţie sunt oprite în gările de pe traseu, astfel încât să se permită accesul drezinelor pantograf pentru intervenţia şi remedierea defecţiunilor la linia de contact.

"Personalul CFR intervine la faţa locului pentru tăierea şi îndepărtarea arborilor, dar şi pentru remedierea defecţiunii la firul de contact, în vederea realimentării cu energie electrică", precizează sursa citată.

Pentru lucrările de intervenţie se acţionează la această oră cu o drezină pantograf, urmând să se acţioneze şi cu cea de a doua drezină, care urmează să ajungă la faţa locului, precizează CFR SA.

"Până la remedierea în totalitate a deranjamentelor şi repunerea sub tensiune, astfel încât să se poată asigura alimentarea locomotivelor cu energie electrică, personalul feroviar acţionează pentru redeschiderea circulaţiei cu locomotive diesel, pe un fir, iar pe celălalt fir să se poată interveni în continuare", afirmă reprezentanţii companiei.

UPDATE 23.35: Traficul feroviar - redeschis pe un sens; trenurile vor fi reînscrise treptat în circulaţie

Circulaţia feroviară între Predeal şi Timişu de Sus a fost redeschisă la ora 23:00 în condiţii normale de trafic (cu locomotive electrice), pe un sens, a anunţat vineri seară purtătorul de cuvânt al CFR SA, Oana Brânzan.

"Trenurile vor fi reînscrise treptat în circulaţie, şi dintr-un sens şi din celălalt, personalul feroviar desfăşurând în continuare lucrări de remediere a deranjamentului şi de repunere sub tensiune şi pe al II-lea fir de circulaţie", a menţionat Oana Brânzan.

Pe de altă parte, circulaţia feroviară între Tuşnad Băi şi Tuşnad Sat a fost reluată, în urma blocajului apărut vineri după-amiază din cauza unui copac căzut pe calea ferată, trenurile fiind tractate pe porţiunea respectivă cu o locomotivă Diesel.