Vrancea: Una dintre cele două persoane date dispărute în urma viiturilor a fost găsită decedată

de V.M.     HotNews.ro
Sâmbătă, 30 iunie 2018, 19:05 Ultima ora


Femeia din Poiana Cristei, judeţul Vrancea, dispărută vineri seară şi în cazul căreia autorităţile luau în calcul ipoteza să fi fost suprinsă de viituri a fost găsită decedată, transmite News.ro. Femeia era căutată de zeci de oameni, începând de sâmbătă dimineaţă.

Ultima dată, femeia în vârstă de aproximativ 70 de ani din comună Poiana Cristei fusese văzută vineri seară în jurul orei 21.00, în zonă pârâului Brezoi, sat Mahriu. Cadavrul femeii a fost găsit la aproximativ un kilometru distanţă în amonte, în zona pârâului Brezoi.

"Cercetările continuă pentru stabilirea cauzei decesului, în acest caz fiind întocmit dosar penal pentru moarte suspectă. Cadavrul nu prezintă urme de violentă", a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Vrancea, Paula Enache.

Zeci de oameni continuă să caute o a două persoană dispărută în Vrancea. Este vorba despre un bărbat de 68 de ani din localitatea Sihlea. Conform sesizării, bărbatul ar fi plecat vineri de acasă spre pădurea Bogza şi nu a mai revenit.


Citeste mai multe despre   


















388 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Miercuri