Bărbat arestat după ce a condus fără permis, a provocat un accident şi i-a ameninţat pe poliţiştii care l-au oprit

de V.M.     HotNews.ro
Vineri, 29 iunie 2018, 20:01 Ultima ora


Arestare
Foto: pixabay.com
Un bărbat din Vrancea a fost arestat după ce, aflat la volanul unui autoturism fără a deţine permis de conducere, nu a oprit la semnalul poliţiştilor, aceştia fiind nevoiţi să tragă focuri de armă pentru a-l opri, relatează News.ro. În momentul în care a fost prins de poliţişti, bărbatul i-a ameninţat şi a provocat scandal.

Bărbatul, de 45 de ani din localitatea vrânceană Câmpuri, s-a urcat vineri la volanul unei autoutilitare, deşi nu deţine permis de conducere, şi a pornit la drum. La un moment dat, el a lovit un autoturism, producându-i avarii, după care a fugit de la locul accidentului. Şoferul maşinii avariate a sunat la Poliţie si a cerut ajutorul autorităţilor.

Mobilizaţi şi deţinând deja informaţia că bărbatul nu are permis de conducere, poliţiştii au pornit în căutarea lui, identificându-l pe DN 2 L, pe raza comunei Soveja. Oamenii legii i-au făcut semn să oprească însă bărbatul nu a oprit la semnalul regulamentar al poliţiştilor.

Astfel, poliţiştii au pornit în urmărirea autoutilitarei şi au făcut mai multe semnale regulamentare de oprire, însă şoferul nu s-a conformat indicaţiilor poliţiştilor.

În cauză s-a făcut uz de armă pe raza comunei Câmpuri, în afara satului Gura Văii, pe un drum forestier, unde autoutilitara s-a răsturnat în pârâul Mirioara.

Poliţiştii i-au acordat bărbatului primul ajutor şi l-au transportat la Spitalul Panciu, acesta refuzând recoltarea mostrelor biologice de sânge.

Totodată, cu ocazia activităţilor desfăşurate de către poliţiştii Secţiei 10 Panciu, bărbatul ar fi adresat acestora ameninţări.

Ulterior, a fost condus la sediul Poliţiei Oraşului Panciu, fiind sesizat procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Panciu.

Bărbatul nu deţine permis de conducere şi a fost rănit uşor în urma producerii evenimentului rutier.

Pe numele acestuia a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de  ultraj, conducere a unui vehicul  fără  permis de  conducere,  refuzul sau sustragerea  de  la prelevarea de  mostre  biologice  şi  tulburarea  ordinii si liniştii  publice.

Faţă de cel în cauză, magistraţii Judecătoriei  Panciu  au dispus măsura arestarii  preventive pentru 30 de zile.


Citeste mai multe despre   


















477 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    de ce are politia pistoale? (Vineri, 29 iunie 2018, 20:48)

    feroviarul123 [utilizator]

    ma baieti, din cand in cand un glonte ratacit, din greseala puteti sa scapati in capatana seaca a unui cocalar. oricum n-o sa pateasca nimic ca are creierul mic si e greu sa-l nimeresti. pe Sora stiti sa-l speriati si ala are 500 de ani.


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version