Zece răniţi într-un accident produs în Ungaria în care au fost implicate două vehicule din România

de Ionut Baias     HotNews.ro
Luni, 25 iunie 2018, 2:50 Ultima ora


Zece persoane au fost rănite, pe o şosea din Ungaria, într-un accident în care au fost implicate trei vehicule - un microbuz şi un autoturism înmatriculate în România şi o maşină din Slovacia, anunţă Poliţia ungară, citată de agenţia de presă MTI şi de site-urile de ştiri ATV.hu şi Index.hu.

Accidentul rutier a avut loc duminică pe Drumul naţional 42 din Ungaria, între localităţile Berettyóújfalu şi Mezőpeterd, în apropierea frontierei cu România.

Un microbuz înmatriculat în România a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu un autoturism din Slovacia. Un alt autoturism, înregistrat în România, a intrat în cele două vehicule care se loviseră iniţial, a comunicat Poliţia ungară, precizând că zece persoane au fost rănite în accident.

Şase răniţi sunt spitalizaţi în localitatea Berettyóújfalu, iar patru în oraşul Debrecen, potrivit news.ro.





















Citește pe Știrile ProTV

VIDEO „Mașina viitorului”, lansată de producătorul rus Kalașnikov. Va atinge 100 de km în șase secunde 

Producătorul rus de armanent Kalaşnikov se lansează pe piaţa auto şi vrea să rivalizeze cu Tesla.

260 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version