Patru tinere, între care trei minore, sunt cercetate de poliţiştii tulceni, după ce au agresat o fată la ieşirea dintr-un magazin, fapta fiind filmată, relatează News.ro. În imaginile care au ajuns pe reţelele de socializare se vede cum victima este trasă de păr, lovită cu pumnii şi picioarele.

PolitiaFoto: Facebook - Politia Romana

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Tulcea s-au sesizat, marţi, după apariţia unui videoclip pe reţelele de socializare privind o agresiune asupra unei tinere din Babadag.

În imagini se observă cum fata este scoasă dintr-un magazin de mai multe persoane, trasă de păr, lovită cu pumnii în cap şi în faţă, apoi trântită şi lovită şi cu picioarele. Tot din imagini reiese că mai multe persoane au asistat la incident, fără a interveni.

Oamenii legii spun că în urma verificărilor au fost identificate patru persoane suspecte de comiterea faptei, dintre care trei minore. De asemenea, victima este tot minoră. Cele trei minore suspecte au fost aduse la audieri. Cea de-a patra persoană nu se mai află în ţară, fiind plecată în Suedia. Cele patru suspecte sunt cercetate pentru comiterea infracţiunilor de vătămare corporală şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.

Poliţiştii au mai spus că fata agresată nu a depus plângere.

Ancheta este coordonată de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Babadag.