Incendiu într-un bloc din București: 8 oameni au fost evacuați

de Alina Neagu     HotNews.ro
Sâmbătă, 28 aprilie 2018, 21:44 Ultima ora


Opt persoane, printre care doi minori, au fost evacuate, sâmbătă seara, în urma unui incendiu izbucnit la etajul trei al unui bloc cu zece etaje de pe Strada Râmnicu Vâlcea din Capitală, au informat reprezentanţii ISU Bucureşti-Ilfov, citați de Agerpres. Cinci adulţi şi doi copii vor fi transportaţi la spital.

Potrivit acestora, incendiul s-a manifestat cu fum dens pe casa scării, iar unii locatari au ieşit din apartamente pe schela montată pe faţada blocului.

La faţa locului au acţionat două autospeciale de stingere, două echipaje SMURD, autoscara şi Detaşamentul Special de Salvatori.

Sursa citată a mai menţionat că au ars elemente de mobilier depozitate pe casa scării, fumul pătrunzând în unele apartamente.

"Incendiul a fost stins. Au fost evacuate de pompieri opt persoane, între care şase adulţi şi doi copii. Pe casa scării este temperatură ridicată, fapt pentru care locatarii sunt sfătuiţi să rămână în apartamente. Persoanele care se aflau pe schela exterioară au intrat în apartamente. Până în acest moment nu sunt victime", au informat reprezentanţii ISU Bucureşti-Ilfov.




















Citește pe Știrile ProTV

VIDEO „Mașina viitorului”, lansată de producătorul rus Kalașnikov. Va atinge 100 de km în șase secunde 

Producătorul rus de armanent Kalaşnikov se lansează pe piaţa auto şi vrea să rivalizeze cu Tesla.

2264 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version