Ministrul de interne, Cristian David, si omologul sau bulgar au semnat astazi declaratia comuna de pregatire pentru aderarea la Spatiul Schengen in anul 2011, anunta Rador.

Evenimentul a avut loc cu ocazia reuniunii Consiliului JAI din Slovenia, in prezenta comisarului european pentru justitie si afaceri interne, Franco Frattini, si a ministrului de interne sloven, Dragutin Mate.

Oficialitatile romane sustin ca exista un calendar al aderarii la Spatiul Schengen, care cuprinde termene si proiecte ce vor asigura indeplinirea conditiilor necesare atingerii acestui obiectiv pana la sfarsitul lui 2010 sau inceputul lui 2011.

Finantarea proiectelor care trebuie realizate se va face cu fonduri de la guvern, cu fonduri Phare si din facilitatea Schengen. Ministrul Cristian David a declarat ca aderarea la Spatiul Schengen va insemna pentru romani deplina libertate de miscare.