Un adolescent în vârstă de 17 ani din Botoşani, cercetat pentru uciderea unei tinere de 18 ani într-o pădure de la marginea oraşului, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, în baza unui mandat emis de magistraţii Tribunalului Botoşani, scrie Agerpres, citând portalul instanţelor de judecată, portal.just.ro.

BotosaniFoto: USER UPLOADED

Judecătorii au admis propunerea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani de arestare preventivă a acestuia sub acuzaţia de omor.

Conform anchetatorilor, miercuri seară, acesta a înjunghiat, de aproximativ 30 de ori, o elevă de la Colegiul Economic "Octav Onicescu" din municipiul Botoşani. Cei doi se aflau într-o pădure din zona de agrement Pacea, iar, la un moment dat, pe fondul unor discuţii divergente, acesta a scos un cuţit şi a înjunghiat-o mortal. Tânără a fost găsită decedată în pădure.

Adolescentul a fost prins după aproape trei ore şi, potrivit procurorilor, şi-a recunoscut faptele.