Prahova: Un bărbat care a distrus două maşini, împuşcat de poliţişti după ce a încercat să îi lovească cu un topor

de V.M.     HotNews.ro
Miercuri, 25 aprilie 2018, 18:44 Ultima ora


Politia
Foto: Facebook - Politia Romana
Un bărbat care a distrus două maşini a fost împuşcat miercuri de poliţiştii prahoveni după ce acesta nu a răspuns somaţiilor legale şi a încercat să îi lovească folosind un topor pe care îl avea asupra sa, persoana în cauză fiind cunoscută cu probleme psihice, transmite Agerpres.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova, Raluca Brezeanu, o patrulă de poliţie a intervenit pe raza localităţii Buda în urma unei sesizări la 112 privind distrugerea unor autovehicule pe un teren viran.

Persoana reclamată avea asupra sa un topor cu care i-a ameninţat pe poliţişti, încercând să îi lovească, moment în care oamenii legii au efectuat somaţiile legale, au tras un foc de avertisment în plan vertical, iar apoi l-au împuşcat pe bărbatul agresiv.

Acesta a fost identificat ca fiind un localnic din comuna Ariceştii Rahtivani, cunoscut ca având probleme psihice şi antecedente penale.

Potrivit datelor furnizate de Serviciul Judeţean de Ambulanţă Prahova, persoana în cauză care prezintă trei plăgi punctiforme prin împuşcare în zona abdomenului, având sângerare redusă, a fost preluată pentru a fi transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti.

În cauză se efectuează în continuare cercetări, a precizat Brezeanu.


Citeste mai multe despre   


















974 vizualizari

  • +6 (6 voturi)    
    Nu va convine (Miercuri, 25 aprilie 2018, 19:01)

    Zummm [utilizator]

    Dar asa s-ar linistii multi
  • +2 (2 voturi)    
    ... (Miercuri, 25 aprilie 2018, 20:19)

    tirolez [utilizator]

    Da' sanatos mental este? N-ar fi primul caz de persoana cu probleme psihice lasata in grija cuiva care devine agresiva. Macar acum au fost masini, dar sunt cazuri cand exista victime.


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version