Un drum judeţean din Olt a fost închis deoarece apa a erodat acostamentul acestuia, iar pe un altul circulaţia a fost restricţionată pe un singur sens în urma unei alunecări de teren, potrivit news.ro.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Olt, în localitatea Teslui, pe DJ 546, circulaţia a fost restricţionată pe un singur sens în urma unei alunecări de teren. “Alunecarea de teren a afectat versantul stâng al drumului, pe sensul de mers spre Verguleasa şi s-a produs pe aproximativ 100 de metri liniari”, au menţionat reprezentanţii ISU.

De asemenea, pompierii Detaşamentului Caracal acţionează în comuna Văleni, satul Mandra, cu o motopompă remorcabilă, pentru evacuarea apei acumulate în urma topirii zăpezii. În zona respectivă, DJ 679 B a fost închis din cauza apei care a erodat acostamentul drumului pe aproximativ 20 de metri liniari. Acolo se va deplasa şi o motopompă de mare capacitate pentru evacuarea apei care erodează DJ 679 B.